Corpul oglindește mintea: ce încearcă de fapt simptomele să-ți spună

O parte importantă din munca mea cu clientele este una somatică – lucrez constant cu ceea ce corpul poartă și arată, nu doar cu ceea ce mintea povestește.

Așa că, deși nu e de mirare că acest subiect e mereu „pe radarul” meu, totuși astăzi am vrut să scriu dedicat despre el, inspirată de trei titluri citite recent, titluri care mi s-au părut cu adevărat valoroase: unele mai practice, altele mai degrabă insightful, fiecare însă utilă în felul ei, cu informații corecte și bine documentate.

Dar înainte să-ți spun care sunt acestea, hai să vorbim un pic despre ce înseamnă, de fapt, că mintea și corpul sunt legate.

Corpul vorbește, iar limbajul său este simptomul

Atunci când nu îl asculți – pentru că nu știi cum sau pentru că nici te-ai fi gândit că ar trebui s-o faci – corpul devine din ce în ce mai vocal, în încercarea tot mai insistentă de a-ți atrage atenția.

De aceea corpul nu este niciodată „inamicul”, chiar dacă uneori chiar așa pare, mai ales când vine vorba despre afecțiuni ale imunității sau ale auto-imunității, unde senzația că „propriul corp mă atacă” este copleșitoare.

De fapt, tot ceea ce numim afecțiune este o încercare – disperată – a corpului de a te proteja.

Fiecare simptom poartă un mesaj relevant pentru tema sau conflictul pe care îl duci în interior – fie că este unul identitar, fie relațional – iar înțelegerea acestui mesaj de cele mai multe ori este suficient ăntr-o măsură destul d emare să atenueze simptomul.

Aici e important să fac o precizare onestă: când vine vorba de o afecțiune deja instalată, psihosomatica are limitele ei – nu (mai) vindecă ceea ce s-a instalat deja.

Ceea ce atenuează și influențează abordarea psihosomatică în cazul stării de sănătate fizică se întâmplă prin mecanisme fiziologice bine cunoscute și documentate de literatura medicală, despre care voi detalia în continuare.

Până atunci, vreau să reții că oricum ar fi, când vine vorba de psihosomatică, nu vorbim de magie, ci vorbim cât se poate de concret de fiziologie.

O poveste din cabinet

Scriind rândurile acestea, îmi vine în minte o clientă care a dezvoltat, în timp, tot felul de intoleranțe alimentare.

Corpul ei oglindea, de fapt, un cu totul alt adevăr: lucrând cu sine, a constatat că relațiile din jurul ei erau fie toxice, fie intruzive, iar ea nu reușea să pună limite și nici să-și ceară nevoile.

Corpul a făcut, practic, ceea ce ea nu reușea să facă singură: a obligat-o să aibă grijă de sine, din „ne-voie”. Pentru că, spre deosebire de o preferință personală – pe care cei din jur o pot cataloga drept „moft” – o intoleranță alimentară e cât se poate de obiectivă, de medicală, imposibil de ignorat sau minimalizat.

Astfel, corpul ei a spus ceea ce vocea ei nu reușea sub nici o formă să spună – și nici nu credea că are dreptul să o facă!

Cum ajunge, de fapt, stresul emoțional să se transforme în boală

Nu orice boală are neapărat o cauză emoțională – vreau să fiu clară aici, pentru că e o zonă adesea greșit înțeleasă. Contextele emoționale pot să declanșeze afecțiuni, printr-un mecanism fiziologic și biologic cât se poate de concret, deși încă puțin cunoscut publicului larg, din nefericire.

Ce se întâmplă arată așa: conflictele emoționale și stresul cronic – mai ales cel din relații! – dereglează buna funcționare a sistemului nervos, care ajunge să funcționeze aproape exclusiv în stare de alertă: adică din modurile de răspuns luptă, fugă sau îngheț.

În timp, această stare permanentă de alertă uzează fiziologia – sistemul imunitar, cel cardiovascular, digestiv, precum și musculatura, prin rigidizare și acumulare de tensiune cât se poate de biologică, nu doar „la figurat".

Boala apare astfel, de cele mai multe ori, exact acolo unde corpul e cel mai vulnerabil – anume, acolo unde sistemul fiziologic este cel mai susceptibil la uzură și la stres cronic.

Repet: psihosomatica nu (mai) vindecă ceea ce s-a instalat deja, dar, prin același mecanism, simptomele pot fi remise, iar starea de bine poate fi susținută prin grija oferită sistemului nervos.

Ce faci cu toate aceste informații

Primul lucru – și cel mai simplu de aplicat de mâine – este să dezvolți o atenție mai mare față de propriul corp.

Adică, să nu mai minimizezi impactul stresului emoțional asupra sănătății fizice, să nu-ți mai spui că „ți se pare” sau că „ești prea sensibilă” ori că e „doar în capul tău”: când vorbim de psihosomatică, vorbim despre ceva tot mai documentat medical și științific (mă refer aici, în mod special, la teoria polivagală și la munca lui Stephen Porges).

Nu e nimic „woo-woo”.

Al doilea lucru: ia măsuri din timp.

Ai grijă de tine – deopotrivă fizic, emoțional și mental. Adică pune limite, respectă-ți ritmul și mai ales nu lua decizii sau nu face alegeri împotriva ta, doar pentru că pare mai simplu pe moment ori pentru că vrei să eviți un conflict.

Amintește-ți: corpul tău ține un „jurnal” propriu al tuturor lucrurilor pe care nu ai reușit încă să le rostești – cu cât înveți mai devreme (și de bună voie) să-l citești, cu atât mai puțin va trebui să „strige” al tine ca să se facă auzit.

Nu ai nevoie să devii expertă în psihosomatică sau în teoria polivagală ca să începi, ci ai nevoie doar să te oprești, măcar ocazional, și să te întrebi: ce încearcă corpul meu să-mi spună acum?

Recomandări de lectură

Dacă vrei să aprofundezi subiectul psihosomatici dincolo de acest articol, iată cele trei cărți care au stat la baza gândurilor mele de mai sus, cărți pe care le recomand cu toată încrederea:

„Vindecarea somatică” de Brittany Piper

Este una dintre cele mai reușite cărți pe acest subiect pe care le-am citit. Teoretică, dar și profund practică, cu o parte de teorie atât de clar explicată încât o recomand deopotrivă cuiva care are deja cunoștințe despre sistemul nervos, cât și cuiva care abia descoperă acest concept.

„Vindecarea începe atunci când ieși din propria minte, din poveste, și intri în corpul tău.” (pp. 25-26)

Vine cu multe practici simple de susținere a sistemului nervos, explicate cum trebuie parcurse corect. Faptul că autoarea își împărtășește propria poveste dă cărții substanță și emoție reală, dincolo de un simplu manual „how to” despre psihosomatică și sistemul nervos.

„Cum să-ți iubești corpul" de David Bedrick

Mi-a plăcut pentru studiile de caz și exemplele concrete din practica autorului. M-a surprins plăcut cât de bine ilustrează ideea că orice formă de rezistență e, de fapt, o măsură de autoapărare și afirmare de sine, greșit înțeleasă și prost direcționată.

„Corpul și psihicul se oglindesc reciproc.” (p. 22)

„Corpul își dorește cu tot dinadinsul să comunice.” (p. 44)

E o carte empatică, care recadrează cu multă blândețe rușinea ce vine adesea la pachet cu kilogramele în plus și cu „abaterea” de la standardele de frumusețe. Nu oferă instrumente practice de lucru, dar facilitează extraordinar de mult conștientizarea.

De altfel, „Cum să-ți iubești corpul” a fost cartea dezbătută în comunitatea mea privată, în ediția cu numărul 3 a clubului de carte, în iunie – iar discuțiile care au urmat au fost cu adevărat memorabile!

 „Vindecarea somatică” urmează să fie dezbătută în ediția a patra, în septembrie.

„Imunitatea psihică" de Christophe Massin

Surprinde convingător modul în care bolile imunității și ale auto-imunității sunt ancorate deopotrivă în fiziologie și în psihologie – în special în legătură cu afirmarea de sine, stabilirea limitelor și apărarea de sine.

„Corpul stabilește limita.” (p. 71)

„Frica și furia reprezintă cei doi piloni emoționali ai imunității, prima pentru a-și salva viața prin fugă, iar a doua pentru a o apăra sau a-și susține limitele.” (p. 100)

Nu e o lectură practică, dar este insightful și aduce o contribuție excelentă la înțelegerea legăturii dintre minte, corp și sistem nervos.

Un gând de final

Dacă e un singur lucru pe care vreau să-l reții din tot ce ai citit până acum, este acesta: corpul tău nu e împotriva ta și nici n-a fost vreodată.

Este, poate, cea mai loială parte din tine: care continuă să-ți vorbească, în felul ei, chiar și atunci când tu ai învățat să nu te mai asculți.

Începe așadar, încă de astăzi, să-i acorzi grija și atenția pe care le merită.