Manipulare: ce este acest fenomen și de ce nu-ți dai seama când ți se întâmplă

Ascultă articolul aici.

„Constrângerea, minciuna, înșelăciunea și manipularea au multe în comun: toate iau ceva de la oameni fără consimțământul lor. Manipularea poate fi o formă de furt.”

Manipularea m-a interesat dintotdeauna: profesional, pentru că e un fenomen de care afli în mod inevitabil atunci lucrezi cu oamenii, mai ales cu femei care au trecut prin dinamici toxice sau narcisiste.

Personal însă mă interesează deoarece mă preocupă de multă vreme și un alt tip de manipulare, care mă afectează și pe mine, anume cea prin care puterea noastră de decizie și felul nostru de a gândi sunt influențate, adesea fără voia noastră, de sursele de informare sau de comunicare.

Iar cartea de față părea să promită exact răspunsurile pe care le căutam.

„Cea mai evidentă problemă a manipulării este că poate aduce un afront atât autonomiei, cât și demnității. Un act de manipulare nu tratează oamenii cu respect.”

Ce este, de fapt, manipularea – și de ce nici autorul nu are un răspuns clar

Încep cu ceea ce mie mi s-a părut a fi un minus al cărții: autorul are, cred, un exces de zel în a nuanța și clarifica ce este și ce nu este manipulare – și, paradoxal, efectul e mai multă confuzie, nu neapărat mai multă claritate.

Un lucru e considerat manipulare într-un capitol, apoi, într-un context ușor diferit, aceeași acțiune nu mai este chiar manipulare, ceea ce face ca, până la finalul lecturii, să nu poți desprinde o definiție fermă de care să te poți agăța.

„Tăinuirea și ascunderea sunt forme de viclenie și reprezintă trăsături comune ale manipulării.”

Totuși, m-am gândit că poate exact asta este și ideea, nu o eroare a autorului: manipularea este, prin natura ei, un fenomen alunecos. Orice încercare de a o încadra într-o singură definiție rigidă riscă să lase pe dinafară nuanțe subtile, dar reale.

De aceea, dacă ar fi să încerc o definiție de lucru – una a mea, nu neapărat a autorului – aș spune așa: manipularea este orice tentativă de a deturna sau submina puterea de decizie a unei persoane, fără ca aceasta să fie conștientă de asta.

Nu contează cine o face – o companie, o platformă, un partener, un părinte – și nici măcar intenția din spate, așa cum vom vedea, ci contează un singur lucru: că tu nu ai avut acces conștient la informația care ți-ar fi permis o alegere cu adevărat liberă.

Dark patterns și manipularea pe care nu o vezi venind

„Trăim într-o epocă în care manipularea este omniprezentă, în special online.”

Unul dintre conceptele care mi-au rămas cel mai mult în minte e cel de „dark patterns" – tehnici de design folosite deliberat de aplicații, site-uri și platforme, ca să-ți influențeze deciziile fără să-ți dai seama.

Se referă, de exemplu, la opțiuni presetate care te înscriu automat la ceva, la butonul de „anulare” ascuns, în timp ce „continuă” e mare și evident ori la mesaje de tipul „mai sunt doar 2 locuri!”, chiar și atunci când nu este adevărat.

Citind despre ele, mi-am amintit de ceva ce mi s-a întâmplat și mie de nenumărate ori, fără să pun vreodată lucrurile cap la cap: am simțit, în anumite momente online, o stare de iritare pe care n-o puteam explica – senzația că nu sunt de acord cu ceva, că mi se „forțează mâna” să iau o decizie pe care n-aș fi luat-o altfel.

Nu identificam mereu tehnica exactă folosită împotriva mea, dar corpul și instinctul meu o știau, chiar dacă mintea nu reușea s-o numească explicit: ceva din mine nu putea fi păcălit că asta este în regulă.

„Poate, mai presus de toate, manipularea compromite libertatea. Este o amenințare la adresa capacității noastre de a acționa autonom.”

Și cred că exact aici stă legătura cea mai importantă cu tot ceea ce văd în practică, în munca mea cu femei care au trecut prin relații manipulative: manipularea, digitală sau interpersonală, e gândită – de o companie sau de o persoană – așa încât să scape neobservată.

Dacă echipe întregi de specialiști în comportament uman nu reușesc mereu să te facă să observi conștient o tehnică de manipulare digitală, de ce te-ai aștepta să identifici cu ușurință manipularea unei persoane din viața ta – care poate nu e „profesionistă” în asta, dar are ani întregi de exersare, mai ales pe tine, specific?

Dar vreau să știi așa: nu ești naivă dacă ai fost manipulată și nu ți-ai dat seama. Asta este, de fapt, definiția manipulării care funcționează – dacă ți-ai fi dat seama, n-ar mai fi fost manipulare.

Ce cred greșit oamenii despre manipulare

Cea mai răspândită și mai periculoasă convingere greșită, cred, e dublă: „mie nu mi se poate întâmpla” și, chiar mai insidios, „dacă mie mi s-ar fi întâmplat deja, mi-aș fi dat seama”.

Ambele sunt false  – și tocmai această a doua convingere este cea care ține atât de multe femei blocate mai mult timp decât ar trebui în relații sau dinamici manipulative : ele cred că, dacă ceva atât de grav li s-ar întâmpla, ar recunoaște-o instant.

„Oamenii cred adesea ceea ce vor să creadă, chiar dacă nu este adevărat.”

Cartea mai demontează și ideea că oamenii inteligenți sunt imuni la manipulare – fals, din nou –, iar autorul aduce în discuție cât de des este folosită manipularea inclusiv în domenii pe care nu le-am suspecta, precum... campaniile de sănătate publică.

Aici, autorul are curajul să deschidă o discuție cu adevărat controversată: dacă manipularea este (sau ar fi) rea prin definiție, este neetic s-o folosești în scopuri bune? Nu mi-a oferit un răspuns definitiv (ceea ce cred că este tipic lui Cass Sunstein) – dar întrebarea în sine merită toată atenția.

Ce mi-a plăcut și ce nu

Nu aș spune că a fost o carte prea tehnică. Aș spune, în schimb, că a fost greoaie – și nu neapărat din cauza informației în sine, cât din cauza stilului de scriere. Autorul are tendința să se complice în argumente prea lungi, care nu-i servesc mereu cauza.

Ca cititoare europeană, mărturisesc și că multe dintre exemple mi s-au părut mai puțin relevante – se bazează foarte mult pe politici publice și context politic american, greu de tradus în experiența noastră directă.

În schimb, două capitole mi-au plăcut enorm – și m-au și îngrijorat în egală măsură: cel despre deepfake-uri și cel despre imaginea socială și practicile de marketing. Fie și numai pentru acestea două cartea merită citită cu certitudine.

„Manipulatorii caută deseori să exploateze nerăbdarea oamenilor, iar inteligența artificială ar putea ști cine este deosebit de nerăbdător și cel mai vulnerabil la exploatare.”

Cui i-aș recomanda-o

Manipulare nu este o carte pentru cineva aflat la început de drum în înțelegerea fenomenului manipulării, asta e clar.

Mai degrabă, aș zice că este o lectură avansată și, într-o anumită măsură, mai degrabă filosofică decât practică. Nu îți oferă instrumente concrete de aplicat mâine, dar îți oferă, în schimb, o creștere reală a nivelului de conștientizare despre cât de prezentă în jur este manipularea, d.p.d.v. politic, tehnologic, comercial.

Așa că, dacă ai deja o bază solidă despre subiect și cauți nuanțe suplimentare, merită, însă dacă abia descoperi conceptul, aș începe cu altceva mai accesibil.

Verdict final :)

Dacă este un singur lucru pe care vreau să-l reții din tot ce ai citit aici, ar fi acesta: felul în care te simți contează la fel de mult ca înțelegerea intelectuală a tehnicii folosite împotriva ta.

Nu ai nevoie să numești perfect fiecare tactică de manipulare ca să ai dreptul să te retragi dintr-o decizie, dintr-o conversație sau dintr-o relație despre care nu simți că este corectă pentru tine.

Corpul tău știe, adesea, înainte și chiar fără ca mintea ta să găsească cuvintele.