Despre minte, sens și puterea de a te reinventa

Ascultă articolul aici.

În ultimii ani, am observat la mine o schimbare în ceea ce privește preferințele și gusturile de lectură, în special în cazul cărților de non-ficțiune: simt nevoia de mai mult.

Mai precis, caut lecturi care să-mi ofere mai mult decât informație și teorie – de aceasta, din fericire, nu duc lipsă, ba chiar am avut parte din plin. Însă ceea ce vreau eu să aflu ține mai mult de direcția practicii: concret, caut autori care nu doar explică mintea umană, ci se lasă și ei văzuți, care nu scriu de la distanță, ca niște observatori detașați, ci își aduc propria poveste de viață în pagină, alături de subiectul despre care scriu.

Iar anul acesta pot spune că am avut bucuria să descopăr întocmai astfel de cărți – pe care vreau să le împărtășesc și cu tine: fiecare volum este diferit și are propria voce care spune o poveste pe cât de personală, pe atât de diferită. Totuși, toate cinci vorbesc despre același lucru – despre modurile în care ne construim o viață cu sens, dincolo de simpla funcționare ori a așteptărilor despre noi.

 „Viața, cea mai tare combinație” de Sabin Cernea

Încep cu aceasta, pentru că este cartea care m-a surprins cel mai tare. Nu pot spune că este o carte pe care aș fi ales-o dacă aș fi avut alternative, dar mă bucur că a ajuns la mine, pentru că altfel aș fi ratat-o și nici măcar nu aș fi știut ce pierd.

M-a intrigat încă de la titlu: indica din start o poveste de viață rebelă, un autor neconvențional și de o sinceritate promițătoare – și așa a și fost, iar pe mine m-a cucerit iremediabil. 

Ideea centrală, așa cum am înțeles-o eu: putem să ne depășim condiția atunci când sau dacă alegem să confruntăm tiparele mentale și convingerile limitative cu care am fost crescuți.

De aceea, schimbarea reală nu vine decât din interior, iar viața însăși e un fel de creuzet de devenire. În acest sens, momentele pe care le numim „grele” sunt, de fapt, puncte de cotitură pe care le putem folosi ca să ne accesăm reziliența și să creștem – dacă știm cum și credem despre noi că avem această capacitate.

„Mi-am zis în sinea mea, nu pentru prima dată: «Ce viață e aia în care stai mereu cu garda sus și te uiți mereu în spate?» Dacă lași mândria să te conducă, nu ajungi bine în viață, orice dobitoc cu patru clase îți poate face rău. Nu poți să ai o viață de calitate stând numai în adversități. Așa că am zis pas și am trecut episodul la lecții de viață încasate.”

Nu pot spune că a fost ceva ce nu mi-a plăcut la această carte. Am citit-o aproape pe nerăsuflate, iar sentimentul cu care m-a lăsat a fost unul de inspirație pură. Chiar povestea de viață a lui Sabin Cernea – și alegerile pe care le-a făcut pentru propria transformare – sunt un exemplu în sine, dincolo de ce face el acum, ca mentor (iar eu admit că tare mi-ar plăcea să-l întâlnesc pe acest om și să-i iau un interviu la o cafea).

O recomand oricui are nevoie de o doză de inspirație și de dovada că „se poate”, chiar și după sau, tocmai, în ciuda unui start dificil în viață ori după un istoric de alegeri mai nefericite.

Oricând poți să iei decizii noi care să-ți schimbe traiectoria vieții.

„Semnele” de Tara Swart

Citisem deja, chiar dacă cu mai multă vreme în urmă, prima carte a autoarei, „Sursa”, și recunosc că mi-a plăcut enorm – mi s-a părut exact abordarea de care avem nevoie astăzi: o interpretare științifică a unui subiect ușor de lăsat pe mâna interpretării libere și a distorsionării. Așa că nu este de mirare că am avut așteptări mari și de la acest titlu.

„Semnele” mi se pare că se referă la oportunitățile din jurul nostru – la cele față de care ar trebui să fim atente și conștiente, ca să le putem folosi în avantajul nostru, indiferent de scopul urmărit. Este, cred, o interpretare a ideii de sincronicitate jungiană, deși mi-aș fi dorit ca măsura științifică promisă la început să fie singura măsură a cărții.

Aici vreau să fiu sinceră cu tine, pentru că vreau să-ți împărtășesc impresiile mele de lectură atât cu bune, cât și cu mai puțin bune.

Așadar: eu chiar cred că intenția autoarei e onestă și bună. De altfel la un moment dat, în carte, scrie:

„Deschiderea noastră către semnele pe care le primim este un mijloc de a invita spiritualitatea în viața noastră și de a umple un gol pe care mulți dintre noi îl resimțim în societatea actuală.”

Și are dreptate – însă direcția prin care alege să abordeze acest lucru mi s-a părut a fi una alunecoasă.

Nu cred că rezolvăm acel gol dând deoparte raționalitatea, ca și cum ea ar fi sursa multor „relelor” și a deconectării noastre de spiritualitate. În același timp, autoarea afirmă și că:

„Conștiința este mai complexă decât poate explica știința în prezent, iar știința convențională nu poate răspunde la toate întrebările.”

...ceea ce este în egală măsură adevărat. De aceea, poate, ceea ce mi-a plăcut cel mai mult a fost partea bazată solid pe știință – cum ar, de exemplu, faptul că avem mai mult de cinci simțuri: avem 34, deopotrivă exteroceptive și interoceptive, grupate pe mai multe categorii, prin care explorăm lumea din jur!

Nu este de mirare, așadar, că de multe ori, tocmai aceste simțuri stau la baza deciziilor pe care le etichetăm drept „intuitive”: ele sunt doar simțuri care procesează stimuli sub pragul conștiinței. Și, întrucâtva, aici autoarea are dreptate atunci când spune că „știința ne oferă repere, dar intuiția ne poate revela nuanțele dintre ele” și că „simțurile noastre sunt mai importante decât ne dăm seama.”

Răsfoind cartea din nou, am regăsit mai multe momente în care autoarea chiar face referire la studii și cercetări, dar impresia generală mi-a rămas: nu m-a convins pe deplin.

Cred, în definitiv, că e bine să ne păstrăm simțul critic și o doză de scepticism sănătos, mai ales când știm cât de vulnerabilă poate fi mintea noastră în anumite condiții, precum cele cauzate de pierderi emoționale semnificative.

De aceea cred și că este o carte pe care trebuie să o citești ca să-ți poți forma cu adevărat o opinie proprie și să te pronunți dacă este sau nu pentru tine.

„Cum să schimbi o amintire” de Steve Ramirez

Subiectul manipulării minții umane mi s-a părut intrigant și cutezător, mai ales atunci când vorbim de procese psihice pe care cu greu punem mâna, la propriu. Așa că să aflu că există cercetători care chiar au reușit să identifice, la nivel biochimic, și să modifice amintiri m-a făcut mai mult decât curioasă!

Dincolo de faptul că memoria – și mintea umană, în general – este mult mai modelabilă decât credeam, ce a rămas cel mai mult cu mine este ideea că viața însăși, cu toate experiențele și condițiile ei variabile, este cea care ne modelează și ne definește.

Nu contează atât evenimentul în sine, cât contextul în care are loc, și factorii care acționează în acel moment: ei sunt cei care determină cum se impregnează în noi amintirea și semnificația ei (ceea ce psihologia traumei, de altfel, a spus de mult timp).

„Dacă memoria este ca un carnet plin de culori, atunci episoadele pe care le trăim sunt schițele din el, iar emoțiile sunt culorile vii ale acestor schițe. Amintirile sunt modul în care creierul dă rapid fiecare pagină din carnet și readuce la viață un moment trăit cândva.”

Am apreciat, asemenea tuturor cărților din acest articol, împletirea cu povestea de viață a autorului: de data asta folosită cu adevărat didactic ca să ilustreze concret concluziile științifice.

Stilul narativ este accesibil, cu multe metafore care clarifică majoritatea conceptelor teoretice complicate. Și, sincer, m-a fascinat pur și simplu să aflu ce progrese științifice se fac în domeniul acesta: demne de filme science-fiction, doar că sunt science... reality.

Nu cred că este suficient să ai doar interes pentru procesele psihice și memorie ca să citești această carte; cred că este nevoie și de interes pentru cercetarea științifică în sine, deoarece sunt relatate destul de multe demersuri din neuroștiințe, cu termeni de specialitate pe alocuri. Nu îngreunează lectura, dar poate să nu fie chiar pe gustul oricărui cititor.

Ca „verdict” final, spun că merită, totuși: e o lectură emoționantă, care trezește imaginația legat de ce a devenit posibil prin progresul științific din ultimii 15-20 de ani.

„Înflorire” de Daniel Coyle

Acesta este un alt autor ale cărui cărți le-am citit în trecut și mi-au plăcut, așa că am fost curioasă și de acest titlu, deși am avut o reținere inițială: am crezut că se adresează în special celor care lucrează cu grupuri sau echipe. Ei bine, nu este deloc așa – perspectiva este una integrativă, despre esența noastră ca oameni, în general.

Ideea centrală ar putea fi rezumată în felul următor: nu putem să creștem și nu ne putem dezvolta decât împreună. Avem nevoie de comunități, adică de oameni alături de care să împărtășim țeluri și valori, căci doar așa putem să construim cu adevărat o existență sustenabilă, benefică tuturor.

„Înflorirea nu ține de respectarea unei formule; este vorba de crearea condițiilor pentru ca dezvoltarea prosperă să aibă loc în singurul mod în care se întâmplă vreodată: natural, prin valorificarea capacităților noastre fundamentale de conexiune sufletească și creștere transformatoare.”

Mi-a plăcut că, dincolo de comunități și sprijin comun, este o carte despre cum să învățăm să fim mai buni unii cu ceilalți, iar acest lucru nu se poate întâmpla decât dacă ne dăm voie să fim cu adevărat prezenți: în primul rând, ieșind din bula în care tehnologia, mai ales rețelele sociale, tind să ne închidă.

Exemplele din fiecare capitol, de comunități care au schimbat propria viață și pe a celor din jur, uneori la scară globală, mi s-au părut incredibil de inspiraționale și pe acestea le-am apreciat și reținut în mod aparte.

O recomand de ceea celor sceptici cu privire la necesitatea conexiunilor semnificative și a impactului pe care o comunitate îl poate avea, dar și celor care cred că e nevoie de resurse de anvergură ca să reușești ceva important.

Adevărul este că totul pornește de la un țel comun, de la o nevoie împărtășită, de la valori în care să te regăsești – iar restul se construiește pe parcurs.

„Uimirea” de Dacher Keltner

Dintre toate emoțiile umane, nu m-aș fi gândit că uimirea are o importanță atât de mare în dinamica vieții noastre psihice – sau, cel puțin nu la fel ca iubirea, recunoștința, ori, la polul opus, furia și rușinea. Așa că am vrut să aflu ce e atât de uimitor la... uimire.

Ideea centrală sună așa: avem nevoie de inspirație ca să prosperăm, avem nevoie de ceva care să ne pună în contact cu noi înșine și care să ne reamintească atât că suntem mai mult decât credem, cât și că suntem parte dintr-un întreg mai mare decât ne închipuim.

În acest sens, m-a surprins totuși să aflu că această emoție, uimirea, are un impact psihologic și fiziologic mai mare decât ne-am aștepta, precum și că starea noastră de bine depinde de ea în moduri nebănuite!

„Uimirea este emoția pe care o simțim când ne confruntăm cu mistere vaste pe care nu le înțelegem – este sentimentul de a te afla în prezența a ceva vast, care îți depășește nivelul actual de înțelegere a lumii.”

Nu cred că a fost ceva ce nu mi-a plăcut la cartea aceasta. Am apreciat stilul aproape detectivistic al autorului în explorarea istoriei acestei emoții, totul fără să fie plictisitor vreo clipă.

De exemplu, a reușit să creeze legături extraordinare între oameni mari ai trecutului (cum ar fi Charles Darwin) și oameni obișnuiți ai prezentului (cum ar fi un părinte care asistă la nașterea propriului copil), așa încât să ilustreze efectele profund transformatoare ale uimirii.

Bineînțeles, povestea personală a autorului s-a împletit natural cu subiectul și, sincer, a reușit să trezească uimirea și în mine, ca cititoare.

De aceea, o recomand oricui are nevoie de o doză de inspirație și de un refresh al perspectivei asupra vieții: este o carte care te îndeamnă activ să fii mai prezentă și mai atentă nu doar la frumosul din jur, ci și la miracolul pe care viața însăși îl reprezintă.

Ce rămâne, dincolo de cele cinci cărți

Dacă e să găsesc un fir comun între toate cinci, dincolo de faptul că fiecare vorbește, într-un fel sau altul, despre minte, sens și transformare, cred că ar fi acesta: nici unul dintre acești autori nu a scris de la distanță – toți s-au lăsat văzuți în propriile pagini, cu propriile povești, cu propriile îndoieli și descoperiri.

Și cred că exact asta face diferența: nu este vorba doar despre informația pe care o primim, ci și de felul în care ea ajunge la noi, mai precis printr-o voce reală, nu printr-un ton de manual.

Dacă ar fi, așadar, să alegi una singură dintre aceste cinci cărți pentru toamna asta, alege-o pe cea care te intrigă cel mai mult chiar acum, citind aceste rânduri și descoperind impresiile mele.

Totuși, dincolo de orice titlu ai alege, mi-ar plăcea să iei cu tine un singur gând: nu ești limitată nici de experiențele tale de până acum, nici de convingerile pe care le ai, în acest moment, despre tine sau despre viață.

Ai mai multă putere personală decât bănuiești.

***

Toate cărțile din acest articol au apărut la editura Publica și sunt disponibile pe site-ul lor, aici.

Lectura celor cinci volume mi-a fost posibilă datorită generozității lor, pentru care le și mulțumesc pe această cale!