Rupe cercul: ce este trauma transgenerațională și de ce repetăm fără să vrem tiparele părinților noștri?

Ascultă articolul aici.

„Ori de câte ori te miști cu intenție și intuiție ca să te vindeci, o parte din trauma intergenerațională îți părăsește corpul și îi dă voie acestuia să primească în schimb sănătatea intergenerațională.” dr. Mariel Buqué

Poate ți s-a întâmplat și ție să te surprinzi că spui, fix în momentul cel mai nepotrivit, o replică pe care ai auzit-o toată viața la ai tăi și pe care te-ai jurat că tu n-o s-o rostești vreodată.

Sau te-ai trezit într-o relație care semăna, aproape trasă la indigo, cu una pe care o cunoșteai deja din copilărie și față de care ți-ai promis că tu nu o să faci la fel.

Ori ai simțit că porți cu tine o greutate pe care n-ai ști cum s-o explici prin nimic din ceea ce ai trăit tu, personal.

Și te întrebi: ce e în neregulă cu mine? E firesc, căci n-ai răspunsuri. Dar eu îți propun o altă întrebare, anume: ce se întâmplă cu mine și de unde vin, de fapt, toate acestea?

Uneori răspunsul e mai vechi decât tine și povestea a început cu mult înainte să te naști tu, iar asta, dragă femeie, nu este o sentință, nici nu este destin.

Despre aceste lucruri mi-am propus să-ți vorbesc astăzi.

Pe lângă faptul că în practica mea lucrez genealogic, pot spune că sunt și pasionată – ba chiar fascinată! – de acest domeniu. De-a lungul anilor, nu doar că am citit numeroase volume de profil, ci și prin prisma experienței profesionale, am avut ocazia să aflu niște istorii familiale de-a dreptul incredibile.

Dar de unde începi când vrei să afli mai multe despre propria poveste genealogică?

Eu clientelor mele le recomand câteva volume de profil, iar de când am descoperit două în mod aparte, au devenit „bibliografia obligatorie” în acest sens.

„Rupe cercul” (dr. Mariel Buqué): puterea vine la pachet cu povara

„Răspunsul la traumă nu reprezintă evenimentul traumatic original în sine. Este modul în care ai procesat emoțional acel eveniment. Este modul în care mintea ta a făcut față circumstanțelor dăunătoare pentru a te menține în viață și în siguranță. Așadar, atunci când trăiești un răspuns la traumă, în realitate ceea ce experimentezi sunt adaptări mentale care sunt concepute pentru a te menține sănătos și pentru a-ți păstra mintea și inima intacte în timpul unui eveniment copleșitor. Problema apare atunci când aceste simptome continuă și după ce amenințarea încetează, dar tu simți în continuare nevoia de a te proteja neîncetat.” dr. Mariel Buqué

La acest volum, m-a atras titlul, mai exact ideea pe care o transmitea: că șirul repetițiilor din familie poate să fie întrerupt, că tiparele se pot schimba și că rănile din spatele lor pot fi vindecate.

Ideea centrală a cărții sună cam așa: din familie ne tragem deopotrivă puterea și poverile. Scopul nu este să cauți vinovați, ci să te vindeci, astfel încât linia familiei să continue, iar fiecare generație să-i ofere următoarei atât șansa de a fi, cât și pe aceea de a face mai bine.

Cartea mi se pare că îmbină foarte bine teoria cu practica, iar exercițiile din ea sunt orientate mai ales spre dobândirea rezilienței și accesarea resurselor. În mod aparte, două lucruri mi-au rămas în minte.

Primul este felul în care e construit arborele genealogic: cu accent pe exprimarea creativă și simbolică, nu ca o schemă rece de nume și date.

Al doilea este chestionarul extins al experiențelor adverse, care privește dincolo de ce ți s-a întâmplat ție personal, individual, ceea ce ajută la înțelegerea mai cuprinzătoare a moștenirii transgeneraționale: pentru că ceea ce trăiești tu nu s-a petrecut într-un vid.

Ce am mai apreciat, de asemenea, în mod aparte, este accentul pus pe aspectele psihosomatice ale traumei intergeneraționale. „Mințile inflamate produc corpuri inflamate”, afirmă la un moment dat autoarea și explică excelent de-a lungul întregului volum atât felul în care corpul și fiziologia sunt afectate în urma experiențelor adverse trăite genealogic, cât și modul în care suferința somatică se transmite, dar se și vindecă intergenerațional.

„Destin moștenit” (Sabine Lück): despre contractele pe care nu le-ai semnat niciodată

„Termenul de «traumă transgenerațională» de referă la transmiterea și influența experiențelor dureroase, neprelucrate, ale strămoșilor noștri asupra generațiilor următoare. Câteodată pare că s-a sărit o generație, iar trauma a fost izolată într-o așa-numită «capsulă sufletească». Ea se deschide două sau trei generații mai târziu, când se manifestă consecințele moștenirii.” Sabine Lück

Pentru mine, ideea de „destin moștenit” se referă la direcția pe care credem că viața noastră trebuie s-o ia, pornind de la convingerile și modelele preluate din neam.

Astfel, fiecare încheie niște „contracte inconștiente cu strămoșii” care sunt asemenea unei misiuni pe care fiecare dintre noi simte că o are față de înaintașii săi: fie să repare ceea ce a fost stricat, fie să continue destinul transgenerațional, totul din același considerent, anume loialitatea familială.

Poate că ai simțit și tu că trebuie să fii cea care împacă, cea care ține lucrurile laolaltă sau cea care nu pleacă. Ori, dimpotrivă, ai avut dintotdeauna impresia este de datoria ta să duci mai departe un drum – o meserie, o suferință, un fel de a iubi – pentru că „se face” ori „s-a făcut dintotdeauna la noi în familie”.

În „Destin moștenit”, mi-a plăcut că autoarea descrie cinci căi prin care copilul încearcă, inconștient, să-și vindece familia și îți spun din practică: le-am văzut pe toate cinci.

Dar la fel de bine am văzut și cum arată vindecarea concretă și de durată, atunci când poverile genealogice sunt conștientizate și procesate, iar clienta din fața mea se reînstăpânește pe propriile resurse și pe autenticitatea ei.

Codul generațional și puterea de schimbare

„Atunci când putem recunoaște în ce mod sunt întrețesute temele noastre de viață cu experiențele, credințele și mesajele părinților și strămoșilor noștri și ce rol joacă în deciziile noastre dorința copilului din noi de a-și salva și vindeca părinții, abia atunci putem începe să desfacem vechile moduri și să ne trăim liberi propria viață.” Sabine Lück

Un concept care m-a surprins plăcut este cel de „cod generațional”. Acestea este numele sub care autoarea, alături de colaboratoarea sa, Ingrid Alexander, și-a structurat și sintetizat viziunea despre tiparele familiale și moștenirea genealogică.

Nu este un concept consacrat al literaturii de specialitate, ci mai degrabă un model propriu, dar este unul care oferă o structură valoroasă și o grilă conceptuală distinctă.

Asemenea celuilalt volum, și acesta e construit ca un manual cu exerciții, foarte utilizabile de altfel. Sunt bazate pe simbolism și pe accesarea subconștientului, precum și a resurselor interioare, atât personale, cât și transgeneraționale, iar majoritatea pot fi făcute pe cont propriu.

Ce am apreciat în mod special la acest volum este grija față de cititoarea care parcurge cartea fără terapeut. La început, autoarea propune o serie de exerciții și practici-resursă care să te sprijine dacă exercițiile de mai târziu declanșează emoții sau trăiri mai puternice.

De asemenea, cred că merită menționate și chestionarul transgenerațional, precum și genograma incluse în carte: mi se par excepțional de utile ca punct de pornire și cred că îți vor servi numai bine scopului de explorare și de cunoaștere a istoriei tale genealogice.

Impresiile mele: ce mi-a plăcut și de ce două cărți în loc de una

„Reziliența intergenerațională se referă la puterea de rezistență, vindecare și adaptare a oamenilor din care provenim și la modul în care, în timpul vieții noastre, am construit pe baza puterii lor pentru a învinge în propriile noastre circumstanțe.” dr. Mariel Buqué

Ambele cărți sunt o îmbinare de teorie și practică și ambele reușesc să prezinte, într-un limbaj accesibil, termeni de specialitate ai domeniului. De asemenea, ambele leagă neuroștiințele și epigenetica de modelarea comportamentală și de teoria atașamentului, arătând cum se întrepătrund și se influențează reciproc.

Diferența dintre cele constă mai degrabă în felul în care este abordată partea practică, mai precis dacă exercițiile din „Rupe cercul” sunt îndreptate mai mult spre reziliență și resurse, cele din „Destin moștenit” sunt mai degrabă orientate spre aprofundare și conștientizarea durerii.

De aceea cred că cele două volume ar trebui citite împreună. Fără resurse, durerea poate să te copleșească destul de ușor – dar, fără să te uiți la durere, resursele rămân la suprafață. Eu am început cu „Rupe cercul” și am continuat cu „Destin moștenit”, însă ordinea nu este obligatorie, ci aș spune că important este să nu te oprești la o singură carte.

Ce mi-a lipsit: secretul, fantoma și cripta

„Ceva din noi tânjește o viață întreagă să regăsească acele părți reprimate, pentru că avem o nevoie profundă de a pune capăt înstrăinării de sine.” Sabine Lück

Aici vine minusul pe care îl am pentru ambele cărți: nu am regăsit noțiunile de bază din psihologia transgenerațională, mai precis noțiunile de secret, fantomă și criptă. Mă așteptam să fie măcar menționate, dacă nu tratate mai amplu, întrucât aceste concepte sunt cele care ilustrează nucleu în jurul căruia se constelează poverile genealogice prin excelență.

Ce reprezintă fiecare dintre acestea? Pe scurt, explicația sună așa:

Un secret de familie este ceea ce nu s-a spus. Fantoma (în limbajul lui Nicolas Abraham și al Mariei Torok) este secretul nespus al altcuiva, care te „bântuie” fără să știi de unde vine. Cripta este locul în care o pierdere sau o rușine de nespus a fost „îngropată” fără să poată fi vorbită.

Cui și de ce recomand cele două volume

Ambele cărți sunt de o valoare și de o utilitate fără tăgadă, așa că ți le recomand cu încredere dacă dorești un punct de pornire în explorarea istoriei familiei tale, dar și dacă vrei să mergi un pas mai departe și să aprofundezi, ba chiar să vindeci diferite poveri emoționale cu bază psihogenealogică.

Unele exerciții însă pot să trezească emoții puternice. Dacă se întâmplă asta, nu este un semn că faci ceva greșit – ba chiar din contră, dar este și un semn că acel punct merită un însoțitor specializat.

Mesajul pe care să-l iei cu tine

„Ești alchimistul moștenirii intergeneraționale a familiei tale.” dr. Mariel Buqué

Dacă ar fi să păstrezi un singur lucru din cele două cărți, ar fi acesta: nu ești prizoniera istoriei familiei tale și ai mai multă putere moștenită decât crezi.

Odată cu poverile, transgenerațional primești și puterea necesară de a depăși suferința, întrucât intenția neamului este spre vindecare și spre evoluție, nu spre stagnare. De aceea tiparele disfuncționale, convingerile limitative și simptomele sunt semnale de care nu doar că merită, ci trebuie să ții cont.

Și încă ceva: să conștientizezi, să descifrezi și să vindeci, prin a înapoia fiecărui înaintaș ceea ce îi aparține nu înseamnă să dai vina pe cineva din neam, ci înseamnă să vezi povestea la scara ei reală, ca să poți să alegi ce vrei să duci mai departe și ce vrei să lași, în sfârșit, jos, așa încât eliberarea să aibă loc.

***

Pentru că mi-a plăcut atât de mult, am ales ca „Rupe cercul” să fie și cartea pe care o recomand în cadrul Săptămânii PSI – ediția lunii octombrie 2026.

Ne vedem astfel marți, 13 octombrie 2026, de la ora 19:00 la Cărturești Promenada Mall – Sibiu pentru dezbate împreună întocmai acest subiect: ce este trauma transgenerațională și de ce repetăm fără să vrem tiparele părinților noștri.